Intr-o frumoasa zi de primavara-vara o fata aflata la mare departare de
casa ei se plimba suparata pe o plaja. Nu era trista pentru ca nu mai
venea Fat-Frumos, dupa cum s-ar fi crezut. Nu, Fat-Frumos dormea
linistit, fara sa stie ca ea a plecat de langa el. Si cum se plimba fata
pe malul marii, pustiu la acea ora matinala, a dat nas in nas, pe
neasteptate, cu un personaj negativ din trecutul sau, pe care-l
intalnise pe cand era mica si naiva. Il iubise mult, insa el o ranise si
mai mult. Si iata-i acum, fata in fata, dupa un an sau un secol, cine
mai stie... Fata ar fi vrut sa-i spuna ceva atat de greu si de dureros,
incat sa cada fulgerat in nisip. Sa-l trasneasca cu privirea ar fi vrut.
Ar fi fost interesant de stiut si ce anume ii trecea lui prin cap in
acel moment, insa asta n-avem cum sa aflam. Ceea ce a urmat a fost o
adevarata surpriza, dupa cum spun cei care au transmis povestea
generatiilor urmatoare. Fata a simtit cum toata ura care dormea in ea se
topeste incet-incet sub primele raze ale soarelui care rasarea, facand
loc unei dorinte din ce in ce mai mari de a-l saruta pe baiatul cel rau.
Nu-i desparteau mai mult de zece pasi, iar in acel moment au pornit-o
unul catre celalalt cu pumnii stransi. Nu stiau nici ce gandeau si nici
daca ar fi trebuit sa rosteasca vreun cuvant. Au facut, in acelasi timp,
cei zece pasi, prin nisip, si... s-au aruncat unul asupra celuilalt.
Dupa care s-au sarutat.
O masina ma claxoneaza violent si aproape
ca-mi vars cafeaua pe mine. E 10 dimineata si am un curs mai mult decat
obligatoriu. E deja foarte cald, dar imi inmoi totusi buzele in cafeaua
fierbinte. Ma ard. Dar ma arde mai tare sarutul lui Paul, de la mare. Au
trecut deja doua saptamani sau mai mult. Lui Sorin
n-am apucat sa-i
spun nimic, a fost si nasterea Mariei... Insa mai intai trebuie sa-mi
spun mie. Imi bipaie mobilul. E un alt mesaj de la Paul, care imi zice
ca maine e in Arad si ca vrea sa ne vedem. Simt ca se strange un
cerc in jurul meu, ca un val de caldura sufocant. Ma refugiez in holul
facultatii. Ezit intre scari si cele doua usi care mi-ar reda
libertatea. Ezit intre prezent si trecut. Of, oare voi fi si eu vreodata
mai hotarata decat sunt acum sau am fost intotdeauna? Dar mai e timp sa
ma gandesc. Poate ma vor trezi cafeaua si cursul.
pRaF sI FuM
Scriu, deci exist :>)
martes, 23 de octubre de 2012
File de poveste cap 2
Pam, pam, pam, am niste good news. ;) Am fost la bulgari. Ha, ha! Te-am
pacalit, pentru ca asta stiai deja. ;) Ma intorc eu de la bulgari
(apropo, si la ei Marea Neagra e la fel de neagra) si ce gasesc pe mess?
Un mesaj de la Jean-Noel, mon cher ami de France. Vine in Romania
intr-o saptamana si o sa profit de ocazia ca ai mei sunt inca la tara
pentru a-l caza la mine. Mama, nu ne-am mai vazut de un secol, cred ca o
sa stam cel putin doua nopti la povesti, asa ca trebuie sa-mi fac
provizii de cafea.
Ieri am bagat o tura pe la mall cu Maria. Am stat la o terasa si am ascultat o poveste de dragoste. (Fac ce fac si tot la subiectul asta ajung; sunt absolut incorigibila.) Voiam sa incep sa-i povestesc Mariei cat de tare m-am distrat eu la bulgari si cum incep sa simt lucruri din ce in ce mai intense pentru Paul, dar n-am apucat sa deschid gura, ca Maria mi-a luat-o inainte. „Il iubesc de nu mai pot pe Filip!“ „E minunat ca ai putut trece peste tot ce-a fost. Ma bucur enorm ca iubesti iar, pe bune.“ Iar i-am bagat Mariei un discurs fara sa stiu prea bine ce zic, numai ca, in ultima vreme nu-mi prea sta mintea, ca sa zic asa, decat la Paul. Paul dezbracat pe plaja, jucand carti si umezindu-si buzele intr-un pahar de bere receee. Uuuu! Paul iesind din apa ca un zeu din nu stiu ce carte despre greci din copilarie. Hmmm! „Nici nu stii ce usurata ma simt ca gandesti asa. Mereu am avut senzatia ca esti putin impotriva relatiei mele cu Filip. E adevarat ca eu n-am terminat liceul, iar el tocmai a terminat facultatea, dar diferenta de varsta nu conteaza atat de mult. Si Paul e mai mare ca tine cu vreo 5 ani, nu?“ Simt ca Maria trage o gura de aer in piept. Eu sorb niste limonada rece cu paiul – Paul in jeansii lui largi si prafuiti care se muleaza atat de bine pe… „Aseara m-a sunat Filip si mi-a propus sa ne logodim, iar eu am acceptat. Sunt logodnica fratelui tau! ;)“ Paul… Stai! Ce? Please, rewind! Ma trezesc brusc si ma uit la Maria, care ma priveste cu niste ochi mari si umezi de caprioara speriata. „Te-ai logodit? Cu fratele meu!“ Brusc ma simt tradata si ranita de cea mai buna prietena a mea si de fratele meu. Ma inabusa un amestec de furie, frustrare, gelozie, si oricat incerc sa-mi explic, nu stiu de unde vine.
Ieri am bagat o tura pe la mall cu Maria. Am stat la o terasa si am ascultat o poveste de dragoste. (Fac ce fac si tot la subiectul asta ajung; sunt absolut incorigibila.) Voiam sa incep sa-i povestesc Mariei cat de tare m-am distrat eu la bulgari si cum incep sa simt lucruri din ce in ce mai intense pentru Paul, dar n-am apucat sa deschid gura, ca Maria mi-a luat-o inainte. „Il iubesc de nu mai pot pe Filip!“ „E minunat ca ai putut trece peste tot ce-a fost. Ma bucur enorm ca iubesti iar, pe bune.“ Iar i-am bagat Mariei un discurs fara sa stiu prea bine ce zic, numai ca, in ultima vreme nu-mi prea sta mintea, ca sa zic asa, decat la Paul. Paul dezbracat pe plaja, jucand carti si umezindu-si buzele intr-un pahar de bere receee. Uuuu! Paul iesind din apa ca un zeu din nu stiu ce carte despre greci din copilarie. Hmmm! „Nici nu stii ce usurata ma simt ca gandesti asa. Mereu am avut senzatia ca esti putin impotriva relatiei mele cu Filip. E adevarat ca eu n-am terminat liceul, iar el tocmai a terminat facultatea, dar diferenta de varsta nu conteaza atat de mult. Si Paul e mai mare ca tine cu vreo 5 ani, nu?“ Simt ca Maria trage o gura de aer in piept. Eu sorb niste limonada rece cu paiul – Paul in jeansii lui largi si prafuiti care se muleaza atat de bine pe… „Aseara m-a sunat Filip si mi-a propus sa ne logodim, iar eu am acceptat. Sunt logodnica fratelui tau! ;)“ Paul… Stai! Ce? Please, rewind! Ma trezesc brusc si ma uit la Maria, care ma priveste cu niste ochi mari si umezi de caprioara speriata. „Te-ai logodit? Cu fratele meu!“ Brusc ma simt tradata si ranita de cea mai buna prietena a mea si de fratele meu. Ma inabusa un amestec de furie, frustrare, gelozie, si oricat incerc sa-mi explic, nu stiu de unde vine.
Toamna ;x
Gutui...
Se asorteaza cu tricoul meu galben pe care scrie summer si pe care sunt stelutze...
Azi...azi am vazut frunze...
Cadeau frunze...
Si erau galbene...
Iar una...calare pe o rafala de vant era cat pe ce sa ma izbeasca...
Unde-i verdele?
Unde-i tot verdele..
Cine a furat verdele?
Nu credeam ca toamna mai vine, nu credeam ca verde n-o sa mai fie, nu credeam ca voi vedea atata galben...
Era galben si acolo...in parc, unde proful canta la chitara, unde eu visam cu ochii deschisi si imi aminteam de verde, unde inganam versuri de mult uitate ...
Toamna nu e depresiva, nu? Desi frigul imi face oasele sa tremure, iar ploaia imi infige tepusi de durere in ingheieturi...
Nu pot sa-mi imaginez toamna...nu-mi mai amintesc toamna trecuta...
Da...nu mi-o mai amintesc pentru ca era si el toamna trecuta....si cand eram cu el eram verde... Ne-am cunoscut de galben...si ne-am iubit pana-n verde....
Acum, el...baiatul cu plete de carbune,vise interzise si glume rasuflate arde frunze la poarta liceului...
Acum baiatul nu-mi mai zambeste dulce...nici macar nu mai incearca sa ma minta...doar ma priveste ca si cum n-as fi eu, apoi coboara privirea in pamant...
Acum incep sa cred ca toamna e depresiva...de fapt, toamna e depresiva cand nu ai cu cine s-o inveselesti...
Cand n-ai cu cine sa sa te „bulgaresti” cu frunze galbene...cand n-ai cu cine sa vezi un film si sa bei o ciocolata calda in zilele ploioase...cand n-ai pe cine sa alinti...
O sa fie o toamna lunga...cu aceleasi zile scurte, cu autobuze ticsite de pensionari si scolari bolnavi de oboseala, cu cate 10 ore de curs pe zi, si cu aceleasi week-enduri petrecute in fata calculatorului sau a TV-ului...
Mi-e dor de toamna pe care inca n-am petrecut-o, mi-e dor de visele imbacsite cu praf de stele, mi-e dor de toamna din ultimul film pe care l-am vazut...
Si ma pot salva doar acei ochi verzi ca de smarald, dar, in a caror raza vizoala eu nu incap, dar care imi capteaza atentia prin tacerea lor, ascund tristete si...ascund secrete.
Acei ochi m-au iubit candva si acei ochi vor sa ma iubeasca, dar nu vor sa ierte...
Cu acei ochi am trecut din toamna in iarna, cu acei ochi am vazut o lume fara defecte...
Acum ochii vad numai defecte...
Acum ochii sunt departe, prea departe si totusi atat de aproape incat am impresia ca-i vad in autobuzul in care nu pot sa urc...
Incep sa uit tot ceea ce nu vreau sa uit si sa-mi amintesc tot ceea ce vreu sa uit...
Dar eu nu sunt asa...pur si simplu, asa e viata mea...
Toamna e peste tot, dar e toamna fara mine, fara tine...fara noi...
Toamna in parc, e toamna in frunze, si e toamna pe toate strazile murdare si urate ale copilariei noastre. E toamna in banca din fata blocului si bate vantul rece in camera mult prea goala de fum, acum, ca ai plecat...
Iar vantul nu se va opri definitiv niciodata,frunzele nu vor ramane verzi in copaci niciodata,ploaia intotdeauna va exista..si atunci..e clar ca n-am sa te mai vad...
Se asorteaza cu tricoul meu galben pe care scrie summer si pe care sunt stelutze...
Azi...azi am vazut frunze...
Cadeau frunze...
Si erau galbene...
Iar una...calare pe o rafala de vant era cat pe ce sa ma izbeasca...
Unde-i verdele?
Unde-i tot verdele..
Cine a furat verdele?
Nu credeam ca toamna mai vine, nu credeam ca verde n-o sa mai fie, nu credeam ca voi vedea atata galben...
Era galben si acolo...in parc, unde proful canta la chitara, unde eu visam cu ochii deschisi si imi aminteam de verde, unde inganam versuri de mult uitate ...
Toamna nu e depresiva, nu? Desi frigul imi face oasele sa tremure, iar ploaia imi infige tepusi de durere in ingheieturi...
Nu pot sa-mi imaginez toamna...nu-mi mai amintesc toamna trecuta...
Da...nu mi-o mai amintesc pentru ca era si el toamna trecuta....si cand eram cu el eram verde... Ne-am cunoscut de galben...si ne-am iubit pana-n verde....
Acum, el...baiatul cu plete de carbune,vise interzise si glume rasuflate arde frunze la poarta liceului...
Acum baiatul nu-mi mai zambeste dulce...nici macar nu mai incearca sa ma minta...doar ma priveste ca si cum n-as fi eu, apoi coboara privirea in pamant...
Acum incep sa cred ca toamna e depresiva...de fapt, toamna e depresiva cand nu ai cu cine s-o inveselesti...
Cand n-ai cu cine sa sa te „bulgaresti” cu frunze galbene...cand n-ai cu cine sa vezi un film si sa bei o ciocolata calda in zilele ploioase...cand n-ai pe cine sa alinti...
O sa fie o toamna lunga...cu aceleasi zile scurte, cu autobuze ticsite de pensionari si scolari bolnavi de oboseala, cu cate 10 ore de curs pe zi, si cu aceleasi week-enduri petrecute in fata calculatorului sau a TV-ului...
Mi-e dor de toamna pe care inca n-am petrecut-o, mi-e dor de visele imbacsite cu praf de stele, mi-e dor de toamna din ultimul film pe care l-am vazut...
Si ma pot salva doar acei ochi verzi ca de smarald, dar, in a caror raza vizoala eu nu incap, dar care imi capteaza atentia prin tacerea lor, ascund tristete si...ascund secrete.
Acei ochi m-au iubit candva si acei ochi vor sa ma iubeasca, dar nu vor sa ierte...
Cu acei ochi am trecut din toamna in iarna, cu acei ochi am vazut o lume fara defecte...
Acum ochii vad numai defecte...
Acum ochii sunt departe, prea departe si totusi atat de aproape incat am impresia ca-i vad in autobuzul in care nu pot sa urc...
Incep sa uit tot ceea ce nu vreau sa uit si sa-mi amintesc tot ceea ce vreu sa uit...
Dar eu nu sunt asa...pur si simplu, asa e viata mea...
Toamna e peste tot, dar e toamna fara mine, fara tine...fara noi...
Toamna in parc, e toamna in frunze, si e toamna pe toate strazile murdare si urate ale copilariei noastre. E toamna in banca din fata blocului si bate vantul rece in camera mult prea goala de fum, acum, ca ai plecat...
Iar vantul nu se va opri definitiv niciodata,frunzele nu vor ramane verzi in copaci niciodata,ploaia intotdeauna va exista..si atunci..e clar ca n-am sa te mai vad...
File de poveste cap 1
Azi n-o sa vorbesc despre mine si nici despre problemele mele
de cuplu! (Am probleme de cuplu, deci s-ar putea spune ca am intrat in
randul telenovelistelor ;)). Oricum, in momentul de fata tot ce consider
eu problema paleste in fata unor lucruri mult mai semnificative. Oare
cat de mult stim sa ne bucuram de momentele cu adevarat importante? Sunt
la biblioteca, in Litere. Incaperea asta pare suspendata undeva, in
timp, iar geamurile mate, prin care patrunde lumina, rup, irevocabil,
orice contact cu realitatea. Studentii plutesc parca in bancile mari de
lemn, luand constiinciosi notite din niste ceasloave obosite de-atatea
perechi de ochi care le-au privit. Si eu sunt langa ei, insa ies din
acvariul asta atemporal pentru ca mintea mea zboara in cealalta parte a
Bucurestiului, intr-o camera de spital, unde se odihneste buna si
curajoasa mea prietena, Maria. Acum doua zile Maria a devenit mama la 16
ani. La scoala lucrurile nu sunt tocmai grozave, avand in vedere ca
personajele negative ale povestii noastre, directorul & Consiliul
profesoral, s-au gandit ca ar fi mai potrivit si mai moral s-o
exmatriculeze. S-a intamplat ceva incredibil: toti acei copii pe care ii
credeam amortiti intr-o inertie vesnica s-au trezit brusc si au inceput
sa protesteze in diverse moduri. Au amenintat chiar si ca nu mai vin la
ore, daca nu se schimba situatia.
Stop-cadru. Sa ne intoarcem in acea camera de spital, acum doua zile. Maria era terminata de frica, iar eu nu stiam exact ce ar trebui sa spun intr-o astfel de situatie, insa debitam totusi niste prostii care reuseau s-o faca pe Maria sa zambeasca. Era si mama ei, insa pe culoar astepta numai Filip, care tremura mai mult decat noi trei la un loc. Tatal Mariei n-a venit, ca sa-si arate inca o data dezaprobarea. De fapt, in toate aceste luni abia daca si-au vorbit, iar Maria a fost foarte trista. Totul s-a intamplat rapid. Au venit si au luat-o din salon. In sala de operatii n-am avut voie sa intram, dar cand, dupa o ora, am auzit tipetele copilului, am simtit ca ceva absolut important se petrecuse in lume. Maria era extenuata, dar radia. Am inteles ca plutea la vreo doi metri deasupra noastra si ca, de atunci, asa avea sa se ridice mereu, ori de cate ori isi va privi baiatul.
Stop-cadru. Sa ne intoarcem in acea camera de spital, acum doua zile. Maria era terminata de frica, iar eu nu stiam exact ce ar trebui sa spun intr-o astfel de situatie, insa debitam totusi niste prostii care reuseau s-o faca pe Maria sa zambeasca. Era si mama ei, insa pe culoar astepta numai Filip, care tremura mai mult decat noi trei la un loc. Tatal Mariei n-a venit, ca sa-si arate inca o data dezaprobarea. De fapt, in toate aceste luni abia daca si-au vorbit, iar Maria a fost foarte trista. Totul s-a intamplat rapid. Au venit si au luat-o din salon. In sala de operatii n-am avut voie sa intram, dar cand, dupa o ora, am auzit tipetele copilului, am simtit ca ceva absolut important se petrecuse in lume. Maria era extenuata, dar radia. Am inteles ca plutea la vreo doi metri deasupra noastra si ca, de atunci, asa avea sa se ridice mereu, ori de cate ori isi va privi baiatul.
viernes, 19 de octubre de 2012
Bruno ;x
El este Bruno un piticot de 6 lunii mâncăcios si răutăcios dar care te poate asculta și îți poate umple ochii de bucurie doar când îl vezi ;xAs vrea sa cunoașteți ceea mai minunata persoana din viata mea, este un patruped foarte orgolios țâfnos și încăpățânat :))
pRaF sI FuM ;x
Cu capul in nori..
Se întâmplă câteodată anumite lucruri în viata ta care te dau peste cap,se întâmplă sa te îndrăgostești, sa suferi, sa ierți,și sa o iei de la cap ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Nu lași pe nimeni sa se amestece în viata ta nici măcar cu un sfat sau cu o presupunere,nu vrei sa te vadă nimeni doborâtă la pământ și sa vadă cat suferi după acel cineva care te-a făcut sa te simți ca o ultima persoana după pământ fără scrupule și fără nici măcar o bunătate te-a lăsat, te-a lăsat singura...Ți-ai investit toată dragostea toată bunătatea în acel ceva ce tu crede-ai ca e o relație reușita dar s-a adeverit ca e decât un basm în care tu ești o zgripțuroaică și el e printu din povesti.
Te condamni singura te frămânți și ai vrea ca lumea sa se termine la el sa nu mai vezi nimic sa te afunzi în adâncimea marii și sa nu mai vrei sa ieși..Dar gândește-te pentru o clipa ca nu e el cel mai important din viata ta, Tu ești acea persoana mai importanta și mai apreciata decât el,pentru tine tu ar trebuii sa fi pe primul loc nu altcineva,coboară pe pământ și nu mai visa urat, nu se termina lumea la o persoana,iubește dăruiește fără nici o reținere.TU ești mult mai buna decât toate persoanele strânse la un loc.
pRaF sI FuM ;x
Te condamni singura te frămânți și ai vrea ca lumea sa se termine la el sa nu mai vezi nimic sa te afunzi în adâncimea marii și sa nu mai vrei sa ieși..Dar gândește-te pentru o clipa ca nu e el cel mai important din viata ta, Tu ești acea persoana mai importanta și mai apreciata decât el,pentru tine tu ar trebuii sa fi pe primul loc nu altcineva,coboară pe pământ și nu mai visa urat, nu se termina lumea la o persoana,iubește dăruiește fără nici o reținere.TU ești mult mai buna decât toate persoanele strânse la un loc.
pRaF sI FuM ;x
Suscribirse a:
Entradas (Atom)