Se ha producido un error en este gadget.

martes, 23 de octubre de 2012

File de poveste cap 1

Azi n-o sa vorbesc despre mine si nici despre problemele mele de cuplu! (Am probleme de cuplu, deci s-ar putea spune ca am intrat in randul telenovelistelor ;)). Oricum, in momentul de fata tot ce consider eu problema paleste in fata unor lucruri mult mai semnificative. Oare cat de mult stim sa ne bucuram de momentele cu adevarat importante? Sunt la biblioteca, in Litere. Incaperea asta pare suspendata undeva, in timp, iar geamurile mate, prin care patrunde lumina, rup, irevocabil, orice contact cu realitatea. Studentii plutesc parca in bancile mari de lemn, luand constiinciosi notite din niste ceasloave obosite de-atatea perechi de ochi care le-au privit. Si eu sunt langa ei, insa ies din acvariul asta atemporal pentru ca mintea mea zboara in cealalta parte a Bucurestiului, intr-o camera de spital, unde se odihneste buna si curajoasa mea prietena, Maria. Acum doua zile Maria a devenit mama la 16 ani. La scoala lucrurile nu sunt tocmai grozave, avand in vedere ca personajele negative ale povestii noastre, directorul & Consiliul profesoral, s-au gandit ca ar fi mai potrivit si mai moral s-o exmatriculeze. S-a intamplat ceva incredibil: toti acei copii pe care ii credeam amortiti intr-o inertie vesnica s-au trezit brusc si au inceput sa protesteze in diverse moduri. Au amenintat chiar si ca nu mai vin la ore, daca nu se schimba situatia.
Stop-cadru. Sa ne intoarcem in acea camera de spital, acum doua zile. Maria era terminata de frica, iar eu nu stiam exact ce ar trebui sa spun intr-o astfel de situatie, insa debitam totusi niste prostii care reuseau s-o faca pe Maria sa zambeasca. Era si mama ei, insa pe culoar astepta numai Filip, care tremura mai mult decat noi trei la un loc. Tatal Mariei n-a venit, ca sa-si arate inca o data dezaprobarea. De fapt, in toate aceste luni abia daca si-au vorbit, iar Maria a fost foarte trista. Totul s-a intamplat rapid. Au venit si au luat-o din salon. In sala de operatii n-am avut voie sa intram, dar cand, dupa o ora, am auzit tipetele copilului, am simtit ca ceva absolut important se petrecuse in lume. Maria era extenuata, dar radia. Am inteles ca plutea la vreo doi metri deasupra noastra si ca, de atunci, asa avea sa se ridice mereu, ori de cate ori isi va privi baiatul.

No hay comentarios:

Publicar un comentario