Azi n-o sa vorbesc despre mine si nici despre problemele mele
de cuplu! (Am probleme de cuplu, deci s-ar putea spune ca am intrat in
randul telenovelistelor ;)). Oricum, in momentul de fata tot ce consider
eu problema paleste in fata unor lucruri mult mai semnificative. Oare
cat de mult stim sa ne bucuram de momentele cu adevarat importante? Sunt
la biblioteca, in Litere. Incaperea asta pare suspendata undeva, in
timp, iar geamurile mate, prin care patrunde lumina, rup, irevocabil,
orice contact cu realitatea. Studentii plutesc parca in bancile mari de
lemn, luand constiinciosi notite din niste ceasloave obosite de-atatea
perechi de ochi care le-au privit. Si eu sunt langa ei, insa ies din
acvariul asta atemporal pentru ca mintea mea zboara in cealalta parte a
Bucurestiului, intr-o camera de spital, unde se odihneste buna si
curajoasa mea prietena, Maria. Acum doua zile Maria a devenit mama la 16
ani. La scoala lucrurile nu sunt tocmai grozave, avand in vedere ca
personajele negative ale povestii noastre, directorul & Consiliul
profesoral, s-au gandit ca ar fi mai potrivit si mai moral s-o
exmatriculeze. S-a intamplat ceva incredibil: toti acei copii pe care ii
credeam amortiti intr-o inertie vesnica s-au trezit brusc si au inceput
sa protesteze in diverse moduri. Au amenintat chiar si ca nu mai vin la
ore, daca nu se schimba situatia.
Stop-cadru. Sa ne intoarcem in
acea camera de spital, acum doua zile. Maria era terminata de frica, iar
eu nu stiam exact ce ar trebui sa spun intr-o astfel de situatie, insa
debitam totusi niste prostii care reuseau s-o faca pe Maria sa
zambeasca. Era si mama ei, insa pe culoar astepta numai Filip, care
tremura mai mult decat noi trei la un loc. Tatal Mariei n-a venit, ca
sa-si arate inca o data dezaprobarea. De fapt, in toate aceste luni abia
daca si-au vorbit, iar Maria a fost foarte trista. Totul s-a intamplat
rapid. Au venit si au luat-o din salon. In sala de operatii n-am avut
voie sa intram, dar cand, dupa o ora, am auzit tipetele copilului, am
simtit ca ceva absolut important se petrecuse in lume. Maria era
extenuata, dar radia. Am inteles ca plutea la vreo doi metri deasupra
noastra si ca, de atunci, asa avea sa se ridice mereu, ori de cate ori
isi va privi baiatul.
No hay comentarios:
Publicar un comentario